Primul pas pe drumul dintre vis și realitate

După îndelungi dezbateri și discuții în familie, am concluzionat că este timpul să aplicăm ceea ce știm și putem să facem, în ceva util și necesar. Am hotărât astfel să înființăm o asociație, adică un ONG. Evident primul pas a fost o căutare pe Google să vedem ce înseamnă acest lucru. Zeci de site-uri pline de sfaturi despre cum și ce trebuie să faci, despre ce acte îți sunt necesare, unde trebuie să mergi, care sunt pașii… Nu părea foarteeeeee complicat și fiind o persoană curajoasă, înzestrată cu multă răbdare și stăruință, am început acest demers.

Ne-am găsit 4 curajoși care să vrem să facem asta și dintre cei 4, cea care trebuia să lupte în prima linie am fost aleasă eu. Bun! Am tras aer în piept și am demarat acțiunea „Asociația”. A durat câteva zile să găsim un nume. Un nume care să ilustreze cât de cât ce vrea această asociație. L-am găsit și am dat drumul la treabă. Am început să adun hârtii, de toate felurile și formele după cum mă sfătuiau pe Internet cei care trecuseră prin așa ceva. Și ca să nu uit ceva, am făcut frumușel o listă în care am început rând pe rând să le bifez pe cele pe care le aveam. Mai îmi notam în listă și câte exemplare: din acesta 2, din acela 5… din ăstalalt doar 1. Recitesc și minunata lege în baza căreia trebuie înființată chestiunea. În principiu am tot. Credeam eu… Față de sfaturile de pe Internet apăreau mici modificări: nu mai există timbre judiciare, au fost înlocuite cu taxă judiciară, pe care o plătești la unul din ghișeele primăriei la o funcționară exagerat de plictisită. Mai e necesară în dosar cutare hârtie, despre care nimeni nu scria că ar trebui. Și așa mai departe…. După ce aduni toate  hârtiile, ai de ales între un notar și un avocat pentru legalizarea actelor… Aleg un notar (același la care merg ori de câte ori am nevoie), bună inspirație pentru că s-a dovedit a fi exemplar în servire și foarte prompt, având în vedere că ne grăbeam, pentru că vroiam să reușim să încheiem demersurile înainte de vacanța judecătorească. Toate documentele le-am pregătit în 2 zile. Dar cel mai distractiv a fost cu denumirea, care trebuie rezervată la Ministerul Justiției, unde frumos ți se spune că durează 5 zile, dar a durat exact 2 săptămâni până a venit răspunsul prin poștă (dura mai mult probabil, dacă foloseam poșta și la expediere, dar am folosit un serviciu de curierat). Și după ce vine și hârtia cu denumirea, cu dosarul pregătit mergem la notar, unde s-a rezolvat totul într-un timp foarte scurt. În aceeași zi reușim (prin bunăvoința unei bune prietene din copilărie, cu care nu am ținut legătura, dar chiar după atâția ani, a rămas prietenă) să depunem dosarul la judecătorie, miercuri fiind. Vineri este programat dosarul pentru instanță, zi în care se și pronunță favorabil. Bun! Mă gândeam conform celor citite că va dura până la o săptămână primirea hârtiilor de la judecătorie și trecerea la pasul următor, înscrierea la ANAF. Ei bine, mulțam’ fain, a durat exact 3  săptămâni. Evident că s-a intrat în vacanța judecătorească. Despre ANAF citisem că durează ba 5, ba 10, ba 15 zile. Reușesc totuși după 3 săptămâni să obțin documentele de la judecătorie și depun dosarul la ANAF (a nu, nu ne-a și luat ANAF-ul la întrebări, pur și simplu acolo se face înregistrarea fiscală). Mă gândeam să vezi ce 2 săptămâni trec și aici… Am depus dosarul joi, iar în următoarea zi de luni am primit certificatul. Nici nu mă așteptam să fie atât de repede. A mai fost pasul cu ștampila rezolvată rapid cu o firmă online, apoi cu banca și gata. După o așteptare de o lună și jumătate iată că ne-am înființat. Și existăm: ASOCIAȚIA PRO EDUCAȚIE, ISTORIE ȘI CULTURĂ CORVINIAS . Evident că avem și o pagină de Facebook.

Acum urmează partea importantă și probabil cu adevărat grea. Avem planuri mari, avem gânduri mari, o sumedenie de proiecte pe care vrem să le inițiem și să le desfășurăm. Ne propunem foarte multe și suntem destul de realiști în ceea ce ne dorim și cu privire la obstacolele pe care le vom întâmpina. Dar, după cum știu că suntem noi cei care am avut curajul să facem asta, am speranța că vom reuși în tot ceea ce ne propunem. Sperăm, pentru că nu ne lipsește entuziasmul și dorința de a face ceva bun și bine.

Și mai sperăm să nu rămânem doar noi patru. Cu siguranță vom găsi și alte persoane care vor dori să ne fie alături în demersurile noastre.