Moș Crăciun, mereu cel bun

Nu știu dacă vine Moș Crăciun. De când mă știu îl aștept cuminte. Câteodată reușește să ajungă și la mine, dar de multe ori, ocupat fiind cu milioanele de copilași la care trebuie să ajungă, uită să-mi lase și mie ceva sub brad. Poate că și anul acesta va fi ocupat. Nu știu. Ceea ce știu este că am încetat să-mi mai doresc cadouri sub brad. De fapt, nici nu-mi doresc cadouri pe care să le ating. Îmi doresc cadouri pe care să le simt. Îmi doresc cadouri în care să știu că sufletul a lucrat și a pus ceva de preț. O, da dragul meu Moș Crăciun, îmi doresc să schimbi multe în jurul meu. Îmi doresc să fiu înconjurată de oameni sinceri, cu sufletul curat, cu inima deschisă, cu brațele întinse când am nevoie de o mână de ajutor, cu privirea blândă și îngăduitoare când am greșit, cu prietenie sinceră și dezinteresată, fără invidii, fără teama că poți să fii mai bun decât ei, fără încrâncenarea de zi cu zi, fără ignoranța pentru binele primit sau dăruit, fără… fără… Of, recitesc și înțeleg că îl supun pe bietul Moș Crăciun la o grea încercare și-i cer imposibilul. Tocmai de aceea îl văd cum îmi strigă peste umăr din sania trasă de reni, că din păcate și în acest an e prea ocupat să ajungă și la mine. Și atunci rămân tristă, privind brăduțul încărcat de globuri, beteală și luminițe, fără cadouri dedesubt și rămân pe gânduri continuând să trăiesc cu speranța că peste un an va avea totuși timp să-mi îndeplinească și mie câteva dorințe. Dar chiar dacă nu va ajunge și la mine, îl voi iubi mereu pe Moș Crăciun, pentru că el este mereu bun!