Ce-mi doresc de ziua mea ca profesor? (II)

Anul trecut am scris despre câteva dorințe pe care mi le doream împlinite ca profesor. Le-am recitit și am constat că au rămas tot dorințe, care așteaptă să fie împlinite. Dar, pe lângă dorințele respective, mi-am dat seama că mai am și altele. De aceea, o să completez ceea ce scriam în urmă cu un an, cu alte câteva dorințe. Dorințe care au apărut ca urmare extinderii muncii mele de profesor într-o asociație dedicată în special educației. Am avut prilejul, prin intermediul asociației, ca în acest an care a trecut de la Ziua Educației din 2015, să desfășor cu elevii multe activități în afara cadrului formal al școlii, într-un centru în care nu suntem profesori și elevi, ci suntem o frumoasă echipă. Activități superbe, în care am putut să privesc altfel copiii, care de altfel se schimbă atunci când îi scoți din chingile școlii (ca și noi profesorii de altfel). Drept urmare, îndrăznesc să mai înșir câteva dorințe, în speranța că nu devin plictisitoare.

• Îmi doresc o altă atmosferă în școală și poate nu doar în școală ci și în afara ei: să nu mai văd oamenii triștii, mergând tot cu capul aplecat, zâmbind rar și doar formal. De fapt, problema este că trăim într-o societate tristă, în care se pare că nu mai avem ieșire. Poate că schimbarea trebuie să vină de la noi toți, pentru că puterea stă în mâinile noastre, deși nu suntem conștienți de asta.
• Îmi doresc acea atmosferă de colegialitate de mai demult, când ne ajutam între noi, când colaboram și nu eram competitori într-o cursă cu sau fără obstacole, în care trebuie să adunăm cât mai multe hârtii într-un dosar inutil. Există colegi care au abandonat cursa și care au devenit din păcate foarte indiferenți la tot ce se întâmplă în jur. Și din păcate numărul lor crește și asta e măsura dezastrului. Dosariada este boala care a distrus învățământul.
• Îmi doresc să nu mai primim sfaturi de toți cei care se pricep la fotbal, politică, educație etc., adică cei atoateștiutori, dar care de fapt nu au habar de nimic, însă au voci puternice și se mai întâmplă să aibă și putere. Da, cel mai bine ar fi să fim lăsați să ne facem noi munca bine, cu priceperea și puterea noastră de a duce la bun sfârșit idealul demersului nostru: copii și tineri bine educați, care să dorească să rămână și să muncească în această țară, pentru că această țară le oferă condițiile și posibilitățile unui trai decent.
• Îmi doresc să nu ne facem treaba de la catedră, numai de frica unui control al inspectoratului sau a aracipului (sperietorile sau bau-bau-ul învățământului). Letargia în care ne aflăm dispare în momentul în care este anunțat un bau-bau care vine, în cutare zi. Parcă se intră într-o oarecare agitație, care însă are impact doar pe parte de hârtii: să fie toate bibliorafturile în regulă, să avem toate dosarele și hârtiile puse la punct, să, să…
• Îmi doresc să nu mai consumăm inutil tone de hârtie pe documente care trebuie să se afle în 7 exemplare identice în 7 dosare diferite, ca să aibă toate comisiile (nu puține!) toate bibliorafturile în regulă. Trăim în secolul XXI când avem acces de pe telefon/smartphone la servicii de cloud, în care putem încărca miliarde de documente, care nu se pierd și care se pot actualiza extrem de simplu. Asta e iar o problemă, unii refuză să înțeleagă ce înseamnă să lucrezi modern, eficient, cu mijloacele moderne pe care le avem la îndemână. Ne cramponăm în stilul clasic de adunat hârtii, de care se pare că nu vom scăpa niciodată (da, o să spuneți că am obsesie pe chestia cu hârtiile…Da recunosc, am această obsesie, pentru că sunt sufocată de hârtii și dosare care nu-și mai au sensul…). Când am spus că pot accesa cutare document de pe telefon și pot să arăt că există, cel puțin 8 din 10 colegi au ridicat din sprâncene și au zâmbit ciudat în colțul gurii… și atunci să mă mai întreb de ce una și de ce alta?
• Îmi doresc să nu mai fii privit cu invidie atunci când faci ceva cu copii care iese din standardele vechi și depășite: atunci când încerci să înveți copii nu doar să rezolve ecuații sau să calculeze integrale, ci mai ales să le dezvolți abilitățile pe care le au, fiecare în parte, nu la grămadă; atunci când încerci să legi disciplina pe care o predai ca profesor, de viața de zi cu zi. Nu de puține ori ești întrebat de elevi: da la ce-mi folosesc mie integralele astea din care oricum nu înțeleg nimic? Și dacă tu ca profesor, îi poți răspunde altfel decât dacă îi spui că așa cere programa, atunci da, tu meriți să-i fii profesor.
• Îmi doresc să nu mai am dorințe, pentru că toate pe care le-am avut s-au împlinit, pentru că am ajuns să trăiesc într-un sistem care funcționează bine, într-un sistem de învățământ adaptat evoluției societății și nu copiat de la alte țări, care vezi Doamne sunt pe primele locuri în nu știu ce clasamente mondiale. Îmi doresc să ne regăsim identitatea în sistemul nostru educațional, să prindem iar curaj că suntem buni precum am fost și să ne regăsim pe noi, dascălii cei buni care am fost și dorim să rămânem.

……

(mai sunt și alte dorințe, dar îmi dau seama că deja e prea mult).

Dar…să fim optimiști!

La mulți ani, dragi colegi!